luni, 19 iulie 2010

IN MEMORIAM General maior SANDU SEREA

(Cuvinte rostite la data de 15 iulie 2010)


Ne-am adunat astăzi la Capela militară din Dealul Copoului pentru a-l conduce pe ultimul drum pe colegul şi prietenul nostru, generalul maior Sandu Serea.
Luni, 12 iulie, inima sa generoasă şi plină de omenie a încetat să mai bată. E greu să găseşti cuvinte potrivite în asemenea momente, iar cele care-mi vin în minte sunt prea sărace pentru a reda personalitatea colegului nostru. De aceea am scris câteva rânduri, prin care încerc să aduc un ultim omagiu generalului mr. Sandu Serea, plecat prea devreme dintre noi, poate într-o lume mai dreaptă şi mai bună.
Sandu, cum îi spuneam noi, colegii, s-a născut cu 59 de ani în urmă, în satul Pechea, din judeţul Galaţi. Ca orice fiu de ţăran, încă din copilărie a fost obişnuit cu munca, iar pentru a avea “partea” lui în viaţă, a învăţat carte. Mai întâi în satul său natal, iar apoi, de la 14 ani, fiindcă îi plăcea armata, a luat calea armelor.
Liceul militar, şcoala militară de ofiţeri şi Academia Militară i-au conferit un bagaj solid de cunoştinţe militare pe care le-a fructificat în unităţi militare din garnizoanele Brăila, Rm. Sărat, Medgidia, Iaşi şi Bucureşti. Stau mărturie, în acest sens, cei 36 de ani de serviciu militar în slujba ţării, înscrişi în memoriul său, şi unde, ca într-un jurnal de campanie, este consemnat parcursul său militar.
Ca ofiţer, a parcurs treptele carierei militare, de la comandant de pluton, comandant de baterie, şef de stat major, comandant de regiment, şef de secţie în Corpul 10 Armată, comandant de brigadă, până la cel de locţiitor al Sefului Direcţiei Logistice, din Statul Major General.
Este bine să ştie şi cei care l-au cunoscut mai puţin: Sandu avea un deosebit simţ al responsabilităţii şi dreptăţii. Soldaţii ţineau la el, colegii îl respectau, iar şefii îl apreciau. Pe noi, foştii săi colegi, ne leagă multe amintiri frumoase din activităţile pe care le-am desfăşurat împreună: la instrucţie, aplicaţii, inspecţii - întotdeauna se implica şi prezenta propuneri clare, eficiente şi bine argumentate. S-a numărat printre cei mai buni ofiţeri din arma “Apărare antiaeriană”. Avea un deosebit simţ al relaţionării, de aceea mai era considerat şi prietenul tuturor.
Cei prezenţi aici ştiu cât de mult a muncit Sandu Serea în procesul de restructurare a Corpului 10 Armata. Nu a fost uşor să identifice şi să prezinte soluţii pentru fiecare ofiţer şi subofiţer în parte, care să răspundă atât nevoilor armatei, cât şi a celor personale şi familiale ale cadrelor militare. Nu de puţine ori, când din varii motive, atmosfera era mai tensionată în comandament, unii din colegi apelau la şeful secţiei resurse umane pentru a-i sprijini. Făcea ce făcea colegul nostru şi aplana situaţia! Cred că nu este militar care să-l fi cunoscut şi care să nu aibă cuvinte de respect şi apreciere la adresa Domniei Sale!
Drept încununare a competenţei sale, în anul 2003 a fost avansat la gradul de general de brigadă, iar ulterior la cel de general maior, grade care vorbesc de la sine despre ce a reprezentat generalul Sandu Serea pentru Armata Română.
Dar colegul nostru mai avea ceva, ceva care îi conferea forţă şi echilibru - avea o familie cu care se mândrea. Pentru el, soţia sa Lenuţa şi cei trei copiii Silvia, Bogdan si Florin erau universul său. Nu de puţine ori, cu ochii strălucind de bucurie, ne povestea despre premiile pe care le obţineau copiii săi (Silvia - studentă eminentă, olimpică), dar şi ce năzdrăvănii i-au mai făcut copiii... Se vedea cât de mult îi iubea… Astăzi, ei sunt mari şi, împreună cu mama lor, cu ceilalţi membri ai familiei şi cu noi toţi, îl conducem pe ultimul drum, spre lumea celor drepţi. Şi fiindcă l-am cunoscut bine pe Sandu, sunt sigur că acum, de acolo, de sus, ne priveşte, şi parcă ar vrea să ne dea un sfat: “Oameni buni, aveţi grijă de sănătatea voastră, nu lăsaţi «inamicul» să vă invadeze inima”.
Condoleanţe familiei.
D-zeu să-l odhinească-n pace!

PS: Generalul maior Sandu Serea şi-a îndeplinit jurământul militar faţă de ţară! Dar când , doar la doi ani de la trecerea în rezervă şi doar la 59 de ani, un militar este răpus fulgerător de un atac de cord sau cerebral, ne întrebăm : De ce? Ce s-a întâmplat?
Iar răspunsul este, invariabil, acelaşi:complexitatea serviciului miltar şi stresul acumulat, în ani şi ani de muncă, uzează prematur sănătatea cadrelor militare. Poate ar fi cazul ca instituţiile statului, dar şi societatea civilă, să-şi reconsidere atitudinea atât faţă de cadrele militare din activitate, cât şi cele din rezervă.

2 comentarii:

  1. A trecut deja o saptamana si imi este tot mai greu sa ma obisnuiesc cu ideea...inevitabil, pentru ca este in firea umana, va interveni uitarea...important este ca in propriul imaginar sa-mi ramana chipul lui zambitor si vorba dulce...
    Dumnezeu sa il aiba in paza sa!

    RăspundețiȘtergere
  2. D-zeu sa-l odihneasca!Nu va intrebati de ce numai un comentariu!Se pare ca nu a fost chiar asa cum este prezentat in necrolog.Un fost subordonat mi-a relatat acum 15 ani ca un coleg s-ar fi sinucis din cauza lui pe cand era cdt.R.Art.A.A.Nu mai vorbesc de fostii subordonati de la G 1 al C.10 A. Iasi care erau in stare sa plece pe functie inferioara numai sa nu-l aiba sef!!!Cum a ajuns general,sa traiasca Gl.Gurgu (tot artilerist AA) care era sef mare la DMRU.Sa ma iertati pentru impietate,dar trebuie restabilit adevarul si chiar daca ne doare ,suntem "catane" si trebuie sa suportam si criticile post factum!!

    RăspundețiȘtergere

Este binevenit oricine doreste sa comenteze! Rugam sa va inserati numele si datele de contact, din respect fata de cititori. Atacurile la persoana, injuriile, opiniile fara legatura cu subiectul prezentat vor fi sterse. Persoanele care doresc raspunsuri sau precizari oficiale, trebuie sa se adreseze conform "Normelor de comunicare in cadrul SCMD" (afisate pe pagina Secretariatului General al SCMD.