vineri, 8 octombrie 2010

PENTRU TOŢI PENSIONARII MILITARI


Vă supun atenţiei câteva gânduri ale unui coleg din Buzău

Dupa cate am constat, mare parte dintre dvs. nu faceti parte din absolut nicio organizatie care sa va reprezinte drepturile. Este foarte important ca în contextul în care pensiile militare sunt recalculate în mod retroactiv - aşa cum doar în România se putea întâmpla- fiecare dintre noi trebuie să aparţinem unei organizaţii sau mai multora care să ne reprezinte interesele în raport cu statul român. Există procese intentate Guvernului României atât de către ANCMRR, dar şi de către SCMD sau chiar de către persoane fizice. Din consultările pe care le am avut cu diverşi colegi, am ajuns la concluzia că există o problemă care ne priveşte pe toţi: hotărârile judecătoreşti în astfel de procese, sunt individuale pt. persoanele fizice sau juridice care au intentat aceste procese. Prin urmare, nefiind membru al niciunei organizaţii, există posibilitatea ca o rezoluţie într-un astfel de proces să fie aplicată doar membrilor organizaţiei care a intentat procesul şi nu tuturor rezerviştilor. De aceea este important să facem parte dintr-o organizaţie, întrucât există un risc - să ne luptăm singuri cu statul în procese interne sau la CEDO, să obţinem drepturi pe care ceilalţi rezervişti le-au obţinut fără eforturi deosebite, singurul fiind acela că fac parte dintr-o organizaţie.

Pe de altă parte, în privinţa intoxicării apărute cum că pensiile militare nu scad în urma recalculării, poate chiar cresc - poate fi corectă pt. anumite exemple, însă v-aş ruga să nu uitaţi:

- nu avem absolut nicio garanţie, este o simplă declaraţie verbală;

- de la 01.01.2011 - pensiile militare nu se mai actualizează conform Legii 80/1995 şi Legii 164/2001 (ori de câte ori cresc salariile omologilor noştri în activitate) şi suntem ˝agăţaţi˝ de punctul de pensie al persoanelor civile - de parcă noi am fi lucrat doar 8 ore pe zi, de luni până vineri - şi nu am fi fost după cum bine ştiţi cu lunile prin aplicaţii, în serviciul operativ sau alte activităţi. Niciodată această recalculare nu va lua în calcul decât veniturile noastre care au fost fixe indiferent de timpul de lucru, idem contribuţia - niciodată şi munca nenormată - spre deosebire de ceilalţi ˝unitari˝. Orice ˝unitar˝ este plătit la ˝oră˝ - dacă depăşeşte 8 de ore de lucru, are un salariu cf. Codului Muncii (care nu se aplică militarilor) cu minim 75% mai mare pt. fiecare oră suplimentară lucrată, automat o contribuţie la pensie mai mare şi o pensie mai mare. Noi - nu. Şi atunci cum să acceptăm să fim˝unitari˝ dacă nu am beneficiat niciodată de ˝privilegiile˝ celorlalţi ˝unitari˝, ci doar de restricţii speciale de drepturi şi libertăţi (interdicţia de a detine firmă, interdicţia de a avea un al 2-lea job - doar decente, interdicţia de a nu candida la vreo funcţie publică, interdicţia de a nu face parte din partide etc.), restricţii pe care nici un alt ˝unitar˝ nu le are?

Mare parte dintre noi ne cunoaştem. Foarte multe garnizoane din ţară au deja în afară de filiale ANCMRR(cf.Statutului funcţionează sub înaltul patronaj al preşedintelui României, în calitatea sa de comandant al Forţelor Armate şi sub patronajul Ministerului Apărării Naţionale, ministrul fiind Preşedinte de onoare. Asa ca atentie marita!) şi filiale SCMD, ultimele conduse de nume rezonante ale Armatei României. Fiecare are procese pe rol, însă cu cauze diferite - de aceea, din punctul meu de vedere, chiar dacă sunteţi membri ai ANCMRR, este extrem de util să vă înscrieţi şi în SCMD - sunteţi reprezentaţi de 2 organizaţii, iar SCMD a dovedit prin întreaga activitate că luptă decis pt. drepturile noastre, nu doar mimează.

cpt.cdor.av.rez. MOLDOVAN MARIUS

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Este binevenit oricine doreste sa comenteze! Rugam sa va inserati numele si datele de contact, din respect fata de cititori. Atacurile la persoana, injuriile, opiniile fara legatura cu subiectul prezentat vor fi sterse. Persoanele care doresc raspunsuri sau precizari oficiale, trebuie sa se adreseze conform "Normelor de comunicare in cadrul SCMD" (afisate pe pagina Secretariatului General al SCMD.