vineri, 9 noiembrie 2012

Sa va mai credem d-le general Oprea? Stim ca de regula mergeti "la doua capete" !


Liderul UNPR Gabriel Oprea a susținut, joi, la evenimentul de lansare al programului de guvernare al USL, că pentru ca România să fie puternică este nevoie de "stabilitate economică și politică", apreciind că UNPR este implicat în acest proiect cu "toată convingerea și seriozitatea", relatează NewsIn.
"Cu toții ne dorim o Românie puternică și unită, este foarte important că toți cei prezenți aici suntem împreună pe același drum, și cei de pe stânga, și cei de pe dreapta și cei de la orașe și cei de la sate. Pentru o Românie puternică este nevoie ca printr-o bună guvernare să creștem calitatea vieții românilor, să creștem pensiile, salariile, servicii publice de calitate, dar cel mai important lucru să construim o Românie de care copiii noștri să fie mândri. Sunt aici cu cei de la UNPR cu toată convingerea și toată seriozitatea. Vom merge până la capăt pentru a realiza obiectivele în care credem, interesul național al României, stabilitatea economică și politică, atât de necesare unei Românii unite și puternice "