vineri, 2 august 2013

ARTICOL APARUT IN OBSERVATORUL MILITAR Nr. 28 (24 – 30 iulie 2013)

ACT REPARATORIU MULT ASTEPTAT
 De la Casa de Pensii Sectoriala a M.Ap.N., ni s-a precizat faptul ca beneficiarii prevederilor Legii nr. 421/2013 nu trebuie sa depuna cerere pentru a reveni la cuantumul pensiei din luna decembrie 2010.Toata aceasta operatiune se va face din oficiu. 
 Astfel, începând cu luna octombrie 2013, cei carora le-a scazut cuantumul pensiei prin revizuire vor primi pensia în cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.
Sunt cadre militare care, dupa trecerea în rezerva, au realizat stagii de cotizare, adica au lucrat în sistemul civil.
În cazul acestora, suma calculata ca pensie pentru stagiile de cotizare realizate se va adauga la cuantumul pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010.
Din prevederile alin. (4) ale art. 1,cadrele militare în rezerva sau în retragere trebuie sa înteleaga faptul ca pensia pe care o vor primi din luna octombrie 2013 va ramâne la acelasi cuantum pâna când suma rezultata din înmultirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalcularii sau revizuirii va fi mai mare.
Punctajul mediu anual reprezinta numarul de puncte realizat de asigurat, calculat prin raportarea punctajului total realizat de acesta în întreaga perioada de activitate, la numarul anilor corespunzatori stagiului complet de cotizare prevazut de lege la data pensionarii. Stagiul complet de cotizare, în cazul cadrelor militare care s-au pensionat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, este de 20 de ani. Legea nr. 263 prevede ca valoarea punctului de pensie se majoreaza anual cu 100% din rata inflatiei, la care se adauga 50% din crsterea reala a
câstigului salarial mediu brut, realizat pe anul precedent. În 2011 si 2012 aceasta prevedere nu s-a aplicat. Abia în 2013 valoarea punctului de pensie a crescut de la 732,8 lei la 762,1 lei.
Având în vedere detaliile de mai sus, referitoare la art. 1 alin (4) din Legea nr. 241/2013, punctajul mediu anual si valoarea punctului de pensie, cu riscul de a ne repeta, precizam urmatoarele:-chiar daca valoarea punctului de pensie se va mari, pensiile beneficiarilor Legii nr. 241 vor ramâne la acelasi cuantum din decembrie 2010, pana cand suma rezultata din înmultirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual va fi mai mare decât acesta.
Din 2010, cadrele militare în rezerva sau în retragere au primit mai multe decizii de recalculare sau revizuire. Acestea au fost emise pe baza datelor referitoare la veniturile
realizate de beneficiari, pe care Casa de Pensii Sectoriala a MApN le-a primit. În iulie 2012, a intrat în vigoare Legea nr.112 pentru modificarea si completarea art. 7 din OUG nr.1/2011,care a prevazut ca, în situatia în care prin regularizarea pensiei rezulta sume de recuperate pentru perioada 1 ianuarie 2011-31decembrie 2011, acestea nu se recupereaza, indiferent daca au fost sau nu emise decizii în acest sens.
Prevederile art. 2 din Legea nr. 241/2013, le vom exemplifica prin doua situatii, plecând de la un cuantum ipotetic de pensie stabilita înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 119/2010 si a OUG nr. 1/2011.
-Astfel, vom considera ca un cadru militar avea, pe baza legislatiei anterioare actelor normative mentionate, o pensie de 2.500 lei. Prima decizie de revizuire a stabilit un cuantum scazut, de 2.400 lei. Presupunem ca ultima decizie, emisa în luna iunie 2013, stabilea un cuantum de 2.350 lei. În exemplul nostru, diferenta între suma stabilita si /sau platita si cea legal cuvenita este de 50 de lei pe luna. Perioada pentru care aceasta suma trebuia recuperata de la pensionar era 1 ianuarie 2012-1 iunie 2013, deci 17 luni. Dar, conform prevederilor Legii nr. 241/2013, aceste sume nu se mai recupereaza, indiferent daca au fost sau nu emise decizii în acest sens.
-În al doilea exemplu, plecam tot de la o pensie initiala de 2.500 de lei. Presupunem ca prima decizie, din ianuarie 2011, stabilea un cuantum de 2.700 lei, iar ultima, din iunie 2013, un cuantum de 2.900 lei. Diferenta, de 200 lei/luna, va fi calculata de ladata de 1 ianuarie 2011. Casa de Pensii Sectoriala a MApN ne-a asigurat ca se fac toate eforturile necesare pentru ca sumele constatate ca diferenta sa fie platite pensionarilor pâna la finele anului 2013.

Legea nr. 241/2013
Art. 1. -(1) Pensiile recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala, aprobata prin Legea nr. 165/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, ale caror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se platesc în cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.
(2) Plata drepturilor banesti prevazute la alin. (1) se efectueaza începând cu data de 1 octombrie 2013.
(3) În cazul în care beneficiarii pensiilor prevazute la alin. (1) au realizat stagii de cotizare dupa data înscrierii la pensie, cuantumul aferent acestora se adauga la cuantumul pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010, calculat conform alin. (1).
(4) Cuantumul pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010, prevazut la alin. (1), se mentine în plata pâna când cuantumul pensiei rezultat din înmultirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalcularii sau revizuirii, conform prevederilor Legii nr.119/2010 si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/2011, aprobata prin Legea nr. 165/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.
Art. 2. - (1) În situatia în care, ulterior stabilirii si/sau platii drepturilor de pensie revizuite conform prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/2011, aprobata prin Legea nr.165/2011,cu modificarile si completarile ulterioare, se constata diferente între sumele stabilite si/ sau platite si cele legal cuvenite,casa de pensii sectoriala opereaza, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificarile ce se impun, prin decizie de revizuire.
(2) Sumele rezultate în urma aplicarii prevederilor alin. (1) se platesc în cadrul termenului general de prescriptie, calculate de la data constatarii diferentelor, iar cele de recuperat, prin derogare de la prevederile art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare, nu se recupereaza, indiferent daca au fost sau nu emise decizii în acest sens.
Aceastq lege a fost adoptata de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia României, republicata.

Sursa: http://www.presamil.ro/OM/2013/28/ziar%2028.pdf